Author: neuroviva

Psihoterapia poate fi raspunsul pentru intrebarile si problemele cu care va confruntati. Inainte de a consulta un psihoterapeut, ar fi bine sa stiti ce va asteapta la o prima sedinta de psihoterapie.

Un terapeut lucreaza in medie cu 6 clienti pe zi si de aceea ar fi necesar sa ajungeti la timp (pentru a nu afecta programul celorlati). Va recomandam sa ajungeti putin mai devreme, sa zicem cu 5-10 minute inainte de ora stabilita, astfel incat sa aveti timp sa va linistiti putin inainte de a intra in sedinta. Acest timp poate fi folosit si pentru a completa anumite formulare. Terapeutul va avea grija de asemenea sa fie pregatit sa va primeasca la ora fixata pentru sedinta de psihoterapie.

Nelinistea si incordarea dinaintea sedintei de psihoterapie este fireasca. Este de asteptat sa ne simtim putin anxiosi in fata acestui lucru, pentru ca stim ca urmeaza sa impartasim unui strain temerile noastre cele mai intime, gandurile si emotiile noastre. Este infricosator gandul ca urmeaza sa parcurgem un proces de auto-descoperire…proces in care aducem la lumina cele mai ascunse parti din noi. Insa, sa nu lasam aceste temeri sa decida in locul nostru! Voi decideti daca veti merge sau nu la sedinta de psihoterapie! Voi sunteti actorii principali in viata voastra si nu temerile voastre! Prima sedinta de psihoterapie

Se poate intampla ca unele persoane sa aiba deja o idee despre ce se intampla cu ele. Unele persoane au consultat un psihiatru, altele s-au autodiagnosticat apeland la diverse surse de informare (internet, carti, etc). Unele inca mai cauta aceste raspunsuri. Altele nu necesita un diagnostic (ne referim la acea categorie de clienti care apeleaza la psihoterapie in scopul dezvoltarii personale, tendinta ce a luat amploare si in tara noastra).

Aceasta sedinta de psihoterapie este in primul rand o sesiune de colectare de informatii. Terapeutul trebuie sa descopere o multime de lucruri despre client si istoricul sau intr-un interval scurt de timp, in scopul de a evalua in mod corespunzator preocuparile sale si de a ajunge la un posibil diagnostic. Evaluarea consta intr-un interviu semistructurat cat si in administrarea unor chestionare. Povestea voastra este intr-adevar unica si nu intotdeauna este necesara punerea unui diagnostic. Un psihoterapeut profesionist nu se uita la oamenii care vin la psihoterapie in acest fel. Se uita la fiecare om ca la un individ unic, care este in durere si are nevoie de ajutor. Insa, in unele cazuri diagnosticul este un rau necesar, acesta ghidand procesul de psihoterapie. Asadar, evaluarea este o parte importanta a procesului de psihoterapie.

Atunci cand intrati in cabinetul unui terapeut pentru prima data, reamintiti-va ca fiecare este expertul propriei sale vieti. Terapeutul nu este acolo pentru a judeca sau pentru a va spune ca gresiti sau cum ca ar trebui sa fiti intr-un anume fel. Nu, de fapt, sarcina lui este de a intelege pentru voi si de a va ajuta sa faceti schimbarile pe care vi le doriti. Asadar, fiti increzatori si spuneti povestea voastra cu deschidere, astfel incat terapeutul sa va poata ajuta. Tot terapeutii respecta niste politici legate de confidentialitate, specificate si intr-un contract pe care il veti semna (contract in care vi se aduc la cunostinta drepturile si obligatiile pe care le aveti, in calitate de client).

Psihoterapeutul va dori sa stie care sunt problemele voastre actuale si cand au aparut ele. Va fi interesat sa descopere si cateva lucruri despre familia de origine si despre copilaria voastra, pentru a intelege mediul vostru de dezvoltare.

Dupa prima experienta unii oamenii se vor simti entuziasmati, optimisti, increzatori… privind psihoterapia ca pe o oportunitate de a explora noi modalitati de a fi, de a simti, de a gandi si de a se comporta. Se intampla ca unii sa se simta invadati, nelinistiti, confuzi. Toate acestea din urma sunt sentimente firesti, caci shimbarea pare uneori amenintatoare si, desi ne-o dorim, necunoscutul pare infricosator.

Multi clienti care se adreseaza unui psiholog doresc sa stie cate sedinte de psihoterapie vor fi necesare pana cand isi vor gasi rezolvarea problemelor lor.

Timpul necesar pentru ameliorarea simptomelor variază în funcție de problema pe care o doriti a fi rezolvata. În general simptomele brute precum depresia, fobiile, panica, anxietatea socială, anxietatea generalizata, se remit destul de repede, fiind necesare aproximativ 20 de sesiuni. Probabil ca dupa cele 20 de sedinte de psihoterapie nu veti avea o restructurare a personalitatii, dar veti avea diferență clară în modul în care gânditi, simtiti și acționati.

Unele tipuri de probleme au nevoie de mai mult timp. Dacă este vorba despre ceva care face parte dintr-un model general de comportament disfuntional si trairi negative persistente, probabil ca nu se vor evapora la fel de repede. In acest caz ar putea fi necesare mai multe sedinte de psihoterapie. Un comportament care este mai bine încorporat în personalitatea ta, care reflectă calea ta generală de a trece prin viață, va fi mai dificil de modificat . De aceea, uneori este necesar sa dam la o parte mai multe straturi pana ajungem la miezul problemei, astfel incat sa obtinem o schimbare de lunga durata. In functie de cat de vechi sunt problemele, timpul de interventie este altul. Cu cat s-au acutizat, cu atat vor fi mai rezistente la schimbare. Unii clienti vor vedea o schimbare mai devreme, altii mai tarziu. Fiecare face schimbarile in ritmul lui.

Anumite comportamente problematice ne pot aduce anumite beneficii secundare si acestea ar putea sa ne saboteze eforturile. Si in plus, multi dintre noi avem tendinta sa ne pastram in sfera familiaritatii, pastrand gandirea negativa si comportamentele disfunctionale pentru ca pe acestea mintea noastra le cunoaste mai bine, si astfel mergem pe un drum cunoscut. De aceea apare o ambivalenta in ceea ce priveste schimbarea. A face schimbari este ca si cum ai merge pe un drum pe care abia acum il sapi, deci necesita curaj, efort, perseverenta si rabdare.

Unii pacienti vor dori sa opteze pentru a lucra pe anumite simptome clare….alegand sa nu intervina asupra altor probleme. Acest lucru este posibil, caci terapia nu este o propunere de tipul totul sau nimic. Important este ca pacientul sa comunice cu claritate ce isi doreste sa obtina din terapie. Alti pacienti au disponibilitatea de a lucra doar cateva sedinte. In acest caz recomandam sa exprimati acest lucru deoarece si modalitatea de interventie va fi alta. Interventia pentru aceasta situatie va avea efectul unui pansament…care poate fi util pentru o vreme. Dar terapeutul trebuie sa stie asta astfel incat sa nu sape prea adanc, sa aiba timp sa inchida ce a deschis…si sa-i ofere clientului instrumentele necesare de a obtine un minim de confort. Insa fiti pregatiti de faptul că este necesara o perioada de timp doar pentru a-ti spune povestea, cat si pentru evaluarea atenta a bagajului psihologic cu care vii.

Asa cum nimeni nu efectueaza o operatie chirurgicala fara niste analize in prealabil, nici in psihoterapie nu putem interveni fara evaluarea simptomelor si a personalitatii tale.

Anxietatea generalizata la copii se refera la ingrijorarea nerealista pe diferite teme (ingrijorari legate de performantele scolare, de siguranta familiei, de producerea unor accidente, etc.). Principalele acuze sunt: tremur, iritabilitate, tensiune musculara, palpitatii, dureri de stomac, dureri de cap. Copilului ii este dificil sa-si controleze aceste preocupari. Acesta are impresia ca se afla intr-o permanenta incordare, tensiune. Pot aparea si dificultati de concentrare, incapacitate de relaxare, perturbari ale somnului. Acesti copii au obiceiul sa puna foarte multe intrebari, caci au o anumita intoleranta la incertitudine. De regula se framanta pentru lucruri marunte, sunt foarte grijulii si atenti (motiv pentru care pot avea performante scolare foarte bune). De fapt, ei nu scapa niciodata de griji, fiind preocupati in permanenta de ceva. Debutul anxietatii generalizate poate fi precoce: in jurul varstei de 6- 8 ani.

Psihoterapia in tratamentul anxietatii generalizate

Obiectivele psihoterapii in anxietatea generalizata la copii sunt: reducerea nivelului anxietatii, diminuarea ingrijorarii, reducerea tensiunii psihice si diminuarea manisfestarilor somatice, etc. Psihoterapia cognitiv-comportamentala isi propune sa influenteze prelucrarea specifica a informatiei (amplificarea sau supraestimarea pericolului) si erorile atentionale prin care copilul trage prea repede un semnal de alarma.

In psihoterapie, acesti copii invata sa identifice propriile ganduri negative si sa relativizeze pericolul potential. Notarea pe o agenda a nelinistilor (de catre parinte sau copil) este foarte utila pentru identificarea discursului anxiogen, pentru ca apoi, cu ajutorul terapeutului, copilul sa invete sa gestioneze propriile ganduri. De asemenea, ei sunt incurajati sa se aventureze in acele situatii agreabile pe care le evita de teama consecintelor (de exemplu, mersul pe bicicleta sau pe role).

In psihoterapia cognitiv- comportamentala este foarte importanta identificarea si actionarea asupra factorilor ce mentin problema (de exemplu, atentia parintilor poate fi un beneficiu ce mentine problema). Este important ca cei din jur sa nu le ceara copiilor sa nu se mai gandeasca la acele griji. Se pare ca incercarea de suprimare a unui gand produce un efect paradoxal. In plus, este important sa se transmita acestuia mesajul ca procesul de ingrijorare este inofensiv, astfel incat copilul sa nu-si faca griji tocmai pentru ca se ingrijoreaza.

In psihoterapia copiilor utile sunt si povestile terapeutice, ce au o mare forta vindecatoare. De asemenea este important ca parintii sa aiba o atitudine suportiva, sa dea dovada de calm, transmitandu-i copilului mesajul ca este in siguranta.

Psihoterapia in tratamentul fobiilor are rezultate foarte bune. Psihoterapia cognitiv-comportamentala si-a dovedit eficienta in tratamentul tulburarilor fobice. Fobia reprezinta o teama exagerata, irationala si persistenta fata de o situatie, o activitate sau un obiect ce nu prezinta in mod real un pericol. Persoanele cu astfel de frici exagerate constientizeaza caracterul irational al fobiei lor, insa nu pot depasi aceste frici. In confruntarea cu obiectul fobiei lor, acestia devin extrem de anxiosi, prezentand simptome fiziologice precum: tahicardie, transpiratii, respiratie accelerata, senzatia de greata, senzatia de sufocare, ameteala, slabiciune musculara, etc. Uneori, aceste crize anxiose acute pot lua forma unor atacuri de panica. In plan comportamental, in confruntarea cu obiectul fobiei lor, pot avea tendinta de a fugi sau de a ramane blocati.

Psihoterapia in tratamentul fobiilor

Scopul terapiei este acela de a atinge un bun control al propriilor temeri, in a le face fata. Terapia este adaptata fiecarui client in parte. Psihoterapia actioneaza asupra fobiei cu ajutorul unor antrenamente psihologice bazate pe gandire, imaginatie, desensibilizare sistematica. In terapie este importanta intelegerea modului in care s-au format simptomele specifice fobiei. Pacientul lucreaza asupra problemelor sale atat in cadrul sedintelor de psihoterapie, cat si in afara lor. Pentru succesul terapiei este necesara dorinta de schimbare, perseverenta si curaj.

Durata terapiei

Pentru tratamentul unei fobii sunt necesare aproximativ 10 sedinte de psihoterapie, numarul acestora depinzand de particularitatile fiecarui client, de severitatea si complexitatea fobiei cat si de implicarea acestuia in terapie. In concluzie, este important sa actionam asupra propriilor frici, inainte ca acestea sa puna stapanire pe noi insine, sa avem curajul sa schimbam ceea ce se poate schimba.

Abuzurile din copilarie (fizice sau emotionale) reprezinta adevarate poveri mentale si emotionale pe care le poate purta cineva.La varsta adulta, victimele abuzurilor pot prezenta agresivitate, disfunctii sexuale, abuz de substante, stari de tristete accentuata, tendinte suicidare, sentimente de culpabilizare, stari anxioase, nivel scazut al increderii interpersonale. etc. Daca abuzul este comis de catre o persoana apropiata, severitatea acestor simptome poate fi mai mare.

Ce poti face pentru a trece peste abuzurile din copilarie?

• Cauta suport afectiv din partea persoanelor dragi

Nu purta acesta povara de unul singur. Este important sa comunici cu cei apropiati despre abuzurile din copilarie, astfel incat sa obtii sprijinul lor. O suferinta impartasita va deveni ulterior o jumatate de suferinta.

• Invata sa ai incredere in cei din jur

Este posibil ca abuzurile din copilarie sa-ti fi zdruncinat increderea in ceilalti. Daca anterior aceasta neincredere a fost sistemul tau de protectie, poate ca in prezent sa devina o reactie neadaptata. Astfel, suspiciozitatea, tendinta de pasivitate sau evitare a celorlalti, agresivitatea sau atitudinea revendicativa acum ar putea sa te deserveasca.

• Reaminteste-ti care sunt capacitatile pe care le-ai dobandit

Desi abuzurile din copilarie ti-au adus multa suferinta, ar fi util pentru tine sa te concentrezi pe capacitatile pe care ti le-ai dezvoltat in urma acelor experiente dureroase. Poate ca asta te-a facut mai puternic, mai sensibil, mai flexibil, mai perseverent etc.

• Cauta sa faci lucruri placute pentru tine

Daca ai tendinta sa-ti petreci prea mult gandindu-te la trecut, poate ca ar fi util sa descoperi cum sa traiesti in prezent. Poate sunt activitati care anterior iti faceau placere si acum nu le faci. Propune-ti sa reiei treptat acele activitati si de ce nu, sa-ti cultivi noi pasiuni.

• Nu apela la droguri, alcool sau la mancat compulsiv

Chiar daca pe moment acestea amortesc durerea, aceste comportamente nu-ti vor vindeca ranile, ci dimpotriva, te deservesc.

• Apeleaza la ajutorul unui psiholog specializat in psihoterapie

Chiar daca abuzurile din copilarie s-au intamplat in urma cu multi ani, este posibil ca tu sa fi ramas cu niste rani necicatrizate. Psihoterapia te va ajua sa-ti inchizi ranile si sa lasi loc vindecarii tale. Cel mai rau lucru decat ceea ce ti s-a intamplat in copilarie este intocmai permiterea acestor traume sa te afecteze mult prea mult in prezent.

Psihoterapia este benefica pentru persoanele care doresc sa-si gestioneze mai bine emotiile, sa dobandeasca un control mai bun al reactiilor de furie si sa invete sa-si exprime aceasta furie intr-o maniera pozitiva. Majoritatea experimentam aceasta emotie, furia fiind inscrisa in patrimoniul nostru genetic. Furia poate fi o emotie utila deoarece ne ajuta sa ne mobilizam mai bine, sa ne sustinem drepturile, sa nu permitem sa fim „calcati in picioare”. Ceea ce este negativ insa, este tocmai pierderea autocontrolului generat de furie.

Furia se poate transforma intr-o obisnuinta, lasand urme vizibile asupra noastra. Furia poate determina pierderea autocontrolului si acte de violenta. Atunci cand furia este de intensitate mare, conflictul poate degenera in violenta verbala/fizica. Mania excesiva poate determina reactii disproportionate in raport cu frustrarea ce a declansat-o. Furia exploziva diminueaza capacitatea de a gasi solutii alternative la problemele cu care va confruntati. De asemenea, sub impulsul furiei, capacitatile relationale sunt diminuate, riscand sa comiteti acte ireparabile sau sa aruncati vorbe pe care ulterior le veti regreta. Accesele explozive de furie pot determina cresterea temporara a tensiunii arteriale si a frecventei batailor inimii care, la persoanele cu afectiuni cardiace, pot provoca efecte nefavorabile.

Cauzele ce determina furia sunt variate: genele ne influenteaza tendinta de a trai anumite emotii pozitive sau negative, evenimentele de viata, influentele parentale, modelele sociale. Cauza declansarii furiei este legata de evaluarea pe care o facem evenimentelor de viata la care luam parte. Atunci cand evaluam un eveniment cu care ne confruntam ca fiind contrar asteptarilor, dorintelor si valorilor noastre, ne cuprinde aceasta reactie de furie. Toti ne dorim sa obtinem ceea ce ne-am propus, sa fim respectati, sa nu ni se incalce spatiul personal, sa ne protejam timpul sau bunurile personale. Insa, din nefericire, zilnic ne intalnim cu astfel de situatii si inevitabil, ajungem sa fim furiosi.

Exprimarea exploziva a furiei nu ne ajuta, ci dimpotriva, ne poate crea probleme relationale. Fiti constient de momentul instalarii acestor emotii si dati-le la o parte. La prima vedere pare un efort supraomenesc, insa cu putin antrenament, veti reusi. Izbucnirile de furie nu fac decat sa amplifice acea stare. Sigur ca este util sa vorbiti despre ceea ce va deranjeaza, insa este de preferat sa o faceti intr-o maniera asertiva. Incercati sa comunicati despre ceea ce va deranjeaza, fara sa lezati persoana care v-a provocat aceasta stare. Iar daca simtiti ca nu va puteti controla, poate ar fi bine sa-i comunicati persoanei pe care sunteti suparat care este starea dumneavoastra si amanati discutia pentru a doua zi. Astfel, va dati timp de gandire si veti avea ocazia sa lamuriti lucrurile a doua zi, dupa ce ati iesit din acea stare critica. Iar atunci cand veti purta acea discutie, este important sa-i dati si celeilalte persoane sansa sa-si exprime punctul de vedere. Este util sa reactionati adecvat si in functie de importanta lucrurilor.

In psihoterapie invatam sa gestionam emotiile negative prin controlul constient, prin imbunatatirea comunicarii si exprimarii emotiilor intr-o maniera pozitiva. Un aspect important este acela ca felul in care reactionam in fata situatiilor neplacute este strans legat de propriile noastre convingeri. Asadar, in functie de convingerile despre noi insine, despre ceilalti si despre lume in general, reactionam la evenimentele de viata cu care ne confruntam. Incercati sa descoperiti ce convingeri v-au fost incalcate. In psihoterapie accesam aceste convingeri, le punem la indoiala si invatam sa privim lucrurile din alta perspectiva, una mai flexibila. Si cel mai important exercitiu este cunoasterea de sine. Observa-ti reactiile la stimulii zilnici, experimenteaza-ti propriile emotii si reactii, acceseaza-ti gandurile, descopera-ti vulnerabilitatile.

Suntem responsabili pentru propriile noastre emotii !

Psihoterapeutul poate fi un sprijin pentru cei care au dificultati in gestionarea tristetii. In psihoterapie invatam sa controlam aceasta emotie, sa o resimtim in anumite limite, dincolo de care tristetea ne poate dauna. Refularea, inhibitia sau eliminarea acestei emotii ar putea avea repercursiuni negative asupra psihicului nostru.

Tristetea ne ajuta sa gestionam pierderea. Daca pierderea suferita se refera la decesul unei persoane dragi, tristetea ne ajuta sa gestionam mai bine perioada de doliu, sa ne recuperam fortele, sa integram pierderea, incat dupa o perioada de timp sa o putem lua de la capat. Daca pierderea suferita se refera la despartirea de partener (sot/sotie, iubit/iubita), tristetea ne poate invata ca data viitoare sa ne alegem un partener de viata mai potrivit si sa nu repetam aceleasi greseli. Daca esecul se refera la piederea locului de munca, atunci tristetea ne poate ajuta sa ne reevaluam comportamentele, incat pe viitor sa evitam acele comportamente care au adus la pierderea job-ului.

Tristetea este o faza naturala de recuperare in urma unui esec sau unei pierderi, ce ne poate imbogati cunostintele despre viata si despre noi insine, ce ne poate face mai intelepti si mai empatici.

Tristetea de lunga durata nu trece pe langa noi fara sa lase urme. Tristetea ne supune unui stres psihologic ce se resimte in timp. Rezistenta sistemului imunitar poate scadea, ceea ce va creste riscul unor imbolnaviri. Tristetea ne poate eclipsa momentele bune, de satisfactie. Capacitatea noastra de a ne concentra poate fi diminuata, iar nivelul de activitate scade. Aceste lucruri se vor resimti in activitatea noastra profesionala si sociala.

Tristetea este unul dintre ingredientele depresiei, boala frecvent intalnita in randul populatiei. Daca tristetea se prelungeste este necesar un consult de specialitate si tratament psihologic.

Cand suntem tristi, ne lasam acaparati de gandurile negre. Uneori ne alimentam singuri aceasta tristete, devenind un automatism pentru noi. A privi jumatatea goala a paharului devine o obisnuinta. A privi doar partea plina a paharului nu functioneaza de fiecare data. Dar o perspectiva mai realista este sa priviti ambele parti ale paharului. Nu situatia in sine v-a generat tristetea, ci felul in care ati evaluat situatia in sine.

In psihoterapie vom invata sa identificam acele ganduri negative ce ne alimenteaza tristetea, ganduri ce au devenit un fel de reflexe ale creierului nostru. Ganduri referitoare la lipsa noastra de valoare, referitoare la un viitor intunecat, dezamagiri referitoare la viata, ne pot face acest deserviciu, cauzandu-ne o tristete exagerata. Dupa ce am accesat aceste ganduri, invatam sa aducem argumente impotriva lor, astfel incat sa putem privi lucrurile dintr-o perspectiva realista. Astfel, invatam sa detinem controlul asupra propriilor ganduri si emotii…si pe masura ce reusim sa facem aceasta, dispar si sentimentele dureroase.

Tulburarea obsesiv-compulsiva este frecvent intalnita, debutand in adolescenta sau la adultul tanar. Aceasta tulburare se caracterizeaza prin aparitia unor obsesii si compulsii cu caracter persistent. Manifestarea lor in exces il determina pe subiect sa-si piarda timpul cu ele, devenind o adevarata tortura psihologica.

Obsesiile pot fi ganduri, imagini, amintiri persistente si anxiogene, pe care subiectul le traieste ca fiind neadecvate si intruzive. Obsesiile pot avea o tematica variata, de la caz la caz: obsesii legate de producerea unei catastrofe, ganduri suicidale/ homicidale ( «Imi voi ucide sotia »), obsesii de contaminare (de virusi, microbi), obsesii legate de producerea unor accidente, obsesii sexuale, incestuase, homosexuale, obsesii pe teme religioase, obsesia ordinii, etc.

Compulsiile sunt comportamente /ganduri repetitive utilizate cu scopul prevenirii si reducerii anxietatii generate de gandurile obsesive. Cele mai frecvente compulsii sunt: spalatul pe maini, numaratul excesiv si inutil, ordonarea simetrica a obiectelor, repetarea unor cuvinte (in gand), rugaciuni, fraze fara sens. De cele mai multe ori persoanele ce se confrunta cu aceasta problema incearca sa reziste acestor compulsii, insa nu reusesc sa lupte in fata acestor impulsuri si in final cedeaza, ajungand sa practice excesiv anumite comportamente sau acte mentale.

Este important ca persoanele ce se confrunta cu astfel de probleme sa inteleaga ca gandurile obsesive sunt simple ganduri, nu sunt periculoase si nu au nici o semnificatie in realitate. Majoritatea oamenilor au la un moment dat astfel de ganduri pe care cei mai multi reusesc sa le ignore. Ceea ce este negativ sunt tocmai ritualurile (compulsiile) folosite ca masuri de precautie. Utilizand aceste masuri de preventie, se creeza un cerc vicios, mentinandu-se acele temeri.

Apeleaza la Neurofeedback

Neurofeedback este un instrument tehnologic care permite sa antrenăm capacitatea de autoreglare a activitatii creierului. Acesta servește la imbunatatirea activitatii creierului, fiind o metoda recunoscuta stiintific de formare si antrenare a unuia dintre cele mai importante organe pe care le avem, CREIERUL.

Daca ai nevoie de suport in gestionarea simptomelor si depasirea tulburarilor obsesiv-compulsive, poti apela la ajutorul specialistilor nostri! Pentru programari, nr de tel 0722306783.

Abuzul de alcool este cea mai frecventa adictie, aceasta generand consecinte organice si psihice severe. Consumul de alcool reprezinta o tentatie pentru persoanele care au o stima de sine fragila. Aceste persoane utilizeaza alcoolul in scop dezinhibitor, consumul acestei substante provocand destindere musculara si psihica.

Alcoolul ajuta persoana sa scape de imaginea negativa pe care o are despre sine.  Ingestia unei anumite cantitati de alcool poate crea iluzia decomplexarii. Reprosurile asupra propriei persoane, rusinea, vina, dispretul de sine, dispar ca prin ceata. Insa, pe termen lung, tendinta de autodevalorizare se accentueaza, aparand sentimente de autoculpabilizare si de inferioritate.

Consumand alcool, individul uita mai usor de grijile ce il framanta, de problemele cu care urmeaza sa se confrunte, de esecurile si pierderile sale, de stresul cotidian, de singuratate. Cu cat aceasta doreste sa uite de probleme, cu cat va avea tendinta de a bea mai mult. Insa, alcoolul are efect anxiolitic doar pe termen scurt. In realitate, alcoolul accentueaza anxietatea.

Atunci cand individul se confrunta cu anumite crize psihologice (deces, divort, boala, pierdere), poate fi mai vulnerabil spre a consuma alcool.

Cei care nu au incredere in fortele proprii nu au curajul sa actioneze. Pentru a putea actiona, acestia consuma inainte alcool. Sub influenta acestei substante, persoana nu va mai lua in calcul riscurile si va putea sa actioneze dezinhibat. Uneori, cei aflati in stare de ebrietate pot comite acte pe care le regreta ulterior: violenta verbala, agresiuni fizice, agresiuni sexuale, etc.

Consumul de alcool se face deseori in grupuri, la petreceri, iesiri in localuri, etc. Persoanele care au o stima de sine scazuta sunt mult mai vulnerabile la influentele grupului, iar daca cei din grup consuma alcool, acestea vor adopta acelasi comportament. Acest lucru este frecvent intalnit in cazul adolescentilor aflati in cautarea propriei identitati, care vor sa-si afirme personalitatea in fata celorlalti si sa-si dovedeasca “barbatia”. De la “inca un paharel” la dependenta Indiferent de motivatia pentru care un individ consuma alcool, situatia se poate degrada cu timpul. Persoana isi poate pierde treptat controlul, consumand compulsiv cantitati mari de alcool. Desi uneori isi propun sa bea ’’doar un pahar”, ajung sa bea pana se instaleaza starea de ebrietate. Treptat, se instaleaza o anumita toleranta la alcool, ingerand cantitati din ce in ce mai mari de alcool pentru a obtine efectul dorit. Urmeaza dependenta fizica si instalarea sevrajului la intreruperea consumului: tremor al extremitatilor, greata, stare de ameteala, transpiratii, deshidratare, etc. In ciuda acestor efecte daunatoare, persoana continua se bea compulsiv, fara a avea un control asupra cantitatilor si a frecventei consumului de alcool.

Interventia terapeutica in adictia de alcool

Negarea dependentei nu face decat sa amane interventia terapeutica. Primul pas spre vindecare este admiterea dependentei si solicitarea ajutorului. Este necesara interventia psihiatrica si psihologica: consult psihiatric, detoxifierea organismului, tratament medicamentos, psihoterapie, participarea la grupuri suportive. Psihoterapia si grupurile suportive il vor ajuta pe acesta sa nu se simta singur in aceasta lupta impotriva dependentei, sa se simta acceptat si incurajat. Interventia psihoterapeutica vizeaza actiunea asupra acelor factori care il determina pe individ sa bea. Actionand asupra acestor factori, pot fi prevenite recaderile.

Stima de sine fragila este o inepuizabila sursa de inconveniente. Atunci cand nu ne iubim suficient nu suntem fericiti, ne indoim de noi insine, facem orice ca sa trecem neobservati si ne simtim vulnerabili in fata obstacolelor pe care ni le rezerva viata. Si totusi, stima de sine poate fi recladita. Insa, pentru aceasta este nevoie sa ne debarasam de comportamentele neadecvate si de stilul de gandire disfunctional.

Cum sa-ti redobandesti stima de sine?

Iubeste-te pe tine insuti in ciuda limitelor, defectelor si a esecurilor. Aceasta iubire neconditionata fata de propria persoana ne ajuta sa trecem mai usor peste dificultatile cu care ne confruntam si sa trecem peste infrangeri.

Concentrandu-te asupra resurselor tale, iti vei ameliora si imaginea de sine. Extrage-ti forta interioara din laudele primite, din lucrurile bine facute, din succesele tale, oricat de marunte ar fi ele.  Cauta sa-ti descoperi sinele… cauta sa-ti cunosti emotiile, credintele, valorile, aspiratiile tale! Cauta sa-ti cunosti calitatile si defectele, limitele si resursele tale. Cauta sa fii tu insuti, si nu ceea ce iti insufla ceilalti, caci, cu cat ne indoim mai mult de noi insine, cu atat ii lasam pe ceilalti sa hotarasca pentru noi.

Cei care au incredere in ei insisi stiu ca insusirile lor supravietuiesc esecurilor. Chiar daca esecul reprezinta pentru fiecare din noi o sursa de neplacere, sa incercam sa relativizam, sa resemnificam acea infrangere ca fiind o opotunitate de a invata mai multe despre noi insine si un prilej de a ne dezvolta. Fii deschis spre punctele tale slabe, greselile, esecurile si infrangerile tale. Ascunderea punctelor slabe amplifica sentimentul de inferioritate si de rusine.

Stima de sine scazuta te poate face sa eviti in a-ti exprima parerea, intocmai de teama de a nu spune ceva gresit, stupid. Stima de sine fragila te poate face sa ocolesti anumite activitati sociale, de teama sa nu fii respins. Stima de sine scazuta te poate retine in a-ti apara drepturile, in a-ti exprima nevoile sau in stabili limite celorlalti. Opreste-te din a-ti restrictiona singur propria viata si fa ceea ce ai face in cazul in care te-ai autoaccepta!

Incearca sa privesti lucrurile dintr-un alt unghi, o noua perspectiva, astfel incat sa inlocuiesti sistematic negativul prin pozitiv. Cauta sa fii deschis si nu te identifica cu greselile si esecurile tale!